Plus

În 2006 am avut onoarea să fiu prezent la ceea ce pe atunci era cea mai mare manifestare a industriei de jocuri - Electronic Entertainment Expo, sau pe scurt, E3. Printre lansări mult-aşteptate de hardware şi software, aveam un scop precis: vroiam să îmi demonstrez că trailer-le lansate pentru Crysis erau prerenderizate, nicidecum real-time. Jocul rula încă de atunci (culmea, chiar ultimul nivel din joc) pe plasme în rezoluţii impresionante, având în spate ceea ce probabil era cea mai bună configuraţie hardware la acea oră. Din păcate, scopul meu nu a fost atins, deoarece domnii de la Crytek făceau în direct ceea ce nu credeam că este posibil: se jucau ceva ce părea foarte aproape de fotorealism, cu dezinvoltură şi cu un framerate acceptabil, răspunzând la întrebări şi distrugând încă un palmier bucată cu bucată la cererea jurnaliştilor prezenţi.
Jocul nu era atunci disponibil pentru o testare din partea publicului, dar am rămas cu gura căscată când am văzut ce grafică îmbrăca lumea din Crysis. Desigur, nici fizica nu era mai prejos, posibilitatea de a distruge colibele din junglă sau vegetaţia venind parcă dintr-un viitor îndepărtat. În mod uimitor, tot ce am văzut atunci a apărut în versiunea finală a jocului şi, deşi a trecut ceva timp, nici un titlu anunţat sau deja lansat nu s-a apropiat din punct de vedere vizual de ceea ce am văzut.
Grafica este cu siguranţă principalul punct de discuţie când vine vorba de Crysis, de multe ori neluându-se în calcul faptul că ar fi urmaşul spiritual al lui Far Cry (mai ales că acesta din urmă va fi continuat separat de Ubisoft). Lansarea jocului a devenit în scurt timp subiect de discuţii pe teme de benchmarking, întrucât nVidia s-a aliat pe cât a putut cu cei de la Crytek, participând la evenimente media alături de echipă, lansând drivere noi, totul pentru a lupta pe acest foarte important front cu rivalii de la ATi şi existau destule opinii conform cărora jocul nu este decât un demo tehnologic menit să testeze PC-urile şi să producă mai mulţi bani pentru industria de hardware.

Din anumite puncte de vedere se poate spune acest lucru, deoarece Crysis rulează destul de slab pe orice sistem cu detaliile setate pe High, dar acest lucru se justifică prin faptul că oferă cea mai realistă reproducere a realităţii dintr-un joc de până acum, cel puţin la nivel grafic. Este disponibilă şi opţiunea Very High, care în accepţia producătorilor este singura care foloseşte cu adevărat funcţiile DirectX 10, pentru aceasta fiind necesară rularea jocului pe Windows Vista. Însă prin simpla modificare a unor fisiere de configurare, o mare parte din aceste efecte au putut fi „deblocate” şi pe Windows XP, pentru ca apoi acest lucru să fie infirmat de CEO-ul Crytek, care a susţinut că este vorba doar despre o emulare şi nu despre „adevăratele” efecte next-gen. Indiferent de aceste probleme, felul în care este redată apa, modul în care razele soarelui străbat vegetaţia junglei precum şi multe alte efecte grafice transformă experienţa din Crysis într-una absolut năucitoare din punct de vedere vizual. Singurul loc unde ar mai fi ceva de discutat sunt exploziile şi redarea focului, care arată destul de învechit şi pixelat. De asemenea, există o parte din modul single-player care se desfăşoară într-o zonă îngheţată a junglei şi care este cu siguranţă unul dintre cele mai impresionante niveluri din istoria FPS-urilor, mai ales prin felul în care se face trecerea între peisaje şi este simulat viscolul (am simţit frigul în oase doar privind monitorul).
Totuşi, Crysis nu este doar un exerciţiu de afişare a cât mai multor poligoane, texturi şi efecte pe ecran. În ciuda faptului că este atât de frumos încât screenshot-urile pot fi folosite pentru cărţi poştale, producătorii nu au neglijat întru totul gameplay-ul. Scenariul nu este dintre cele mai originale, acţiunea desfăşurându-se într-un viitor apropiat, în anul 2020. Tu faci parte din forţele speciale americane şi eşti paraşutat pe o insulă din Marea Filipinelor pentru o „banală” misiune de salvare a unui arheolog, însă din păcate pentru tine totul se va duce la d***u destul de repede după începerea jocului. Această abordare se potriveşte unui FPS, dar pentru cei care au salvat deja lumea de nenumărate ori în diferite alte titluri, motivaţia de a ajunge la final va fi destul de redusă.

Un element distinctiv în jurul căruia gravitează Crysis este un costum special care se află în posesia echipei din care faci parte, “uniformă” ce foloseşte o energie care se regenerează şi care poate fi folosită pentru a vă creşte puterea (sărituri mai înalte, lovituri de pumn mai puternice), viteza de deplasare sau pentru a vă transforma în Omul Invizibil. Starea implicită a costumului este cea care oferă o armură superioară, accelerând în acelaşi timp refacerea sănătăţii şi a energiei. Armele pe care le foloseşti pot fi şi ele configurate într-un meniu intuitiv, având posibilitatea să le adaugi diverse accesorii – amortizor, aruncător de grenade, lunetă, ghidare laser etc – care se vor dovedi foarte folositoare pe parcursul jocului.
În single-player sunt oferite variante multiple de abordare a misiunilor, câmpul de luptă fiind practic deschis explorării, având o libertatea de mişcare foarte mare, cu puţine locuri în care sunt introduse artificial bariere pentru a o îngrădi. Inamicii sunt în principal de două tipuri, nord-coreeni şi extratereştri, dar ambele tabere au suficientă varietate pentru a nu plictisi. Cel mai important este că aceştia, deşi în general în număr mare în anumite locaţii, nu se spawnează la infinit şi au un comportament destul de natural, astfel că în marea parte a timpului te simţi vânat în junglă, sentimentul din filmul Predator fiind bine imprimat experienţei de joc.
Aici intervine principala separare între FPS-urile din ultimul timp şi cele mai “deschise”, aşa cum este şi Crysis, fapt care a împărţit şi fanii în două tabere. Pentru unii, un spawn continuu până la atingerea unui trigger este o insultă la adresa progresului în jocuri şi a realismului, în timp ce pentru alţii această caracteristică este tocmai aceea care aduce spectaculozitate. Pentru mine, lucrurile stau undeva la mijloc. În teorie aş prefera ceva mai mult realism, dar în Crysis de multe ori se lasă liniştea după ce elimini toţi adversarii şi jocul aproape că devine un simulator de turism, în care dacă ignori indicaţiile ofiţerului superior te poţi plimba în voie pentru a admira peisajele. Acest lucru permite o oarecare relaxare în joc, dar scade din intensitate în anumite perioade. Desigur, a avea valuri de inamici care vin către tine poate fi frustrant, dar dacă întelegi şi accepţi mecanica unui joc precum Call of Duty, aceasta din urmă poate fi o încântare a simţurilor.

Pe lângă scăderea în intensitate menţionată anterior există şi câteva probleme de scriptare, anumite trigger-uri nefiind declanşate atunci când trebuie, lucru care duce în final la o reluare a jocului de la o salvare anterioară. Aceste mici neajunsuri sunt totuşi de înţeles dacă avem în vedere dimensiunea locaţiilor şi multiplele moduri în care poţi termina o misiune (de la o furişare cu cloak şi târârea printre copaci până la tărăboi cu grenade şi tancuri), dar aduc un oarecare sentiment de frustrare când progresul îţi este oprit subit de o astfel de eroare.
Jocul pare împărţit în trei părţi relativ distincte în funcţie de inamici şi vehiculele folosite, dar totul se desfăşoară în cadrul aceluiaşi fir epic, trecându-se de la starea de vânat la vânător, de la ascunderea de elicoptere (de care nu poţi scăpa nici prin cloak!?) la pilotarea de diverse vehicule în lupte asemănătoare cu cele din seria Battlefield. Aici intervine din nou motorul CryEngine 2, care prezintă capacităţi impresionante de afişare şi o flexibilitate superbă, atât în privinţa setărilor grafice cât şi a renderizării spaţiilor deschise sau interioare.
De asemenea, detaliile abundă. Modelele armelor şi mai ales cele ale personajelor sunt extrem de bine realizate, lucru dovedit şi de secvenţele cinematice in-game, care arată mai bine decât cele prerenderizate din alte jocuri. În privinţa detaliilor „de efect” s-a mers chiar până la implementarea unui bord autentic pentru fiecare vehicul, cu kilometraj şi turometru funcţionale (deşi toate au fix 130940 km rulaţi, probabil nord-coreenii având aceleaşi rute de patrulare pe care le-au respectat cu sfinţenie de-a lungul câtorva ani). Cu toate acestea, Crysis este într-un fel un joc clinic, rece, care poate fi într-adevăr admirat ca pe o realizare extraordinară, dar care nu stârneşte pasiuni puternice. În cele mai multe cazuri nici voice-acting-ul nu ajută, unele  voci fiind parcă împrumutate din Pimp My Ride sau Lacrimi de Iubire.

Pagina 3 din 4 ‹ 1 2 3 4 ›

_boomAdParam_={
net:”Boom”
,site:”computergames”
,channel:”games/nochannel”
,adslot:”box”

};

Dată fiind libertatea de mişcare acordată jucătorilor, designerii au fost oarecum forţaţi de împrejurări să creeze un AI care să se poată adapta situaţiei de pe „teren”; astfel, soldaţii nord-coreeni îşi pot modifica comportamentul, de la pază sau patrulare la căutare atentă prin junglă. Din acest motiv, o strategie de genul „pune amortizorul-trage-cloak-trage-mergi mai departe” nu va funcţiona întotdeauna, deoarece inamicii te vor găsi destul de repede, mai ales că rezerva de energie nu poate susţine abilităţile costumului 100 de ani. Dacă dispari însă o perioadă mai îndelungată din raza lor vizuală, inamicii vor renunţa să te mai caute (lucru indicat şi pe HUD).
În anumite momente va fi necesară infiltrarea în anumite tabere sau posturi de comandă mobile pentru a obţine informaţii folositoare, dar odată aflat înăuntru, adversarii parcă uită că ai fi acolo, deşi s-a intrat în locaţia respectivă sub foc susţinut de arme automate. Mai mult, am întâlnit momente în care aceştia au ieşit pur şi simplu din cameră, lăsându-mă să îmi fac treaba în linişte.
Trecând însă peste micile ciudăţenii, AI-ul nu este complet bătut în cap, astfel că există câteva noţiuni de luptă în echipă în tabăra adversă. De exemplu, dacă eşti urmărit de un vehicul cu şofer şi mitralior, acesta se va opri la margina junglei, mitraliorul va trage în direcţia ta, şoferul va coborî şi va folosi şi el armamentul din dotare de la adăpostul blindajului maşinii. Pe nivelul normal de dificultate soldaţii au o strălucire roşiatică când eşti aproape de ei, element folositor pentru ţintitire, dar de la distanţă armele sunt extrem de ineficiente, deoarece nici măcar un încărcător întreg de gloanţe nu reuşeşte să îngenuncheze bravii soldaţi nord-coreeni; iar alegerea opţiunii de a trage foc cu foc va însemna că adversarii se vor descotorosi de gloanţele voastre ca şi cum ar fi înţepături de ţânţari. Din acest punct de vedere, luptele cu extratereştrii sunt mai brutale şi mai spectaculoase, maşinăriile de luptă căutând mereu să te flancheze şi să folosească înălţimile. Mai mult, ele nu vor ataca orbeşte, existând uneori momente în care se retrag şi se regrupează pentru a reveni după aceea ca să-ţi aplice lovitura de graţie.

Odată terminat single-player-ul, îţi poţi îndrepta atenţia spre multiplayer. Avem la dispoziţie nouă hărţi, însă doar două moduri de joc – Instant Action şi Power Struggle – pentru maxim 32 de jucători. Instant Action este deathmatch-ul clasic în timp ce Power Struggle (PS) este mult mai complex, el fiind o combinaţie de capture the flag cu lupte între echipe, totul pigmentat cu obiective strategice. Scopul în PS este distrugerea cartierului general inamic, lucru care nu poate fi făcut decât după ce ai distrus în prealabil turelele care protejează baza adversă. Pentru a distruge turelele ai nevoie de o putere de foc serioasă, care poate fi obţinută de la fabrica de prototipuri sau cea de vehicule, pe care trebuie să le capturezi. Pentru a putea produce prototipuri însă, trebuie să ai sub control şi anumite locaţii speciale, de aici rezultând o întreagă nebunie în care echipele trebuie să balanseze ofensiva cu protejarea punctelor strategice.
Problema cea mare însă e că la ora actuală conectarea la un server multiplayer este o adevărată aventură, implementarea tehnologiilor GameSpy nefiind foarte fericită. De altfel, producătorii au şi declarat că lucrează puternic pentru a rezolva aceste neajunsuri, oferind între timp şi câteva soluţii temporare pentru problemele generale. Revenind însă la multiplayer în sine, odată ce v-aţi plictisit de Power Struggle, alte motive temeinice pentru a zăbovi în modul online de Crysis nu prea mai sunt. Mai ales că există deja o serie de alte titluri care oferă mult mai mult în această privinţă – Call of Duty 4, jocurile din seria Battlefield, Enemy Territory: Quake Wars, Team Fortress 2, Unreal Tournament 3 etc.
Este de apreciat însă faptul că producătorii au inclus o serie de opţiuni foarte utile, atât pe partea de server cât şi de client, cum ar quick search, damage ratio, un tutorial video pentru modul Power Struggle, auto-kick pentru cei care îşi omoară de prea multe ori coechipierii, posibilitatea de a activa ciclul zi/noapte, suport pentru voice-chat cât şi pentru… gamepad-uri (Xbox 360 / PlayStation 3 port anyone?).

Pagina 4 din 4 ‹ 1 2 3 4

_boomAdParam_={
net:”Boom”
,site:”computergames”
,channel:”games/nochannel”
,adslot:”box”

};
#AdServerDiv92599657111312530Img {position:relative;visibility:visible;z-index:1000;}

#AdServerDiv92599657111312530Fix {position:absolute;z-index:2000 !important;left:-4000px;top:-4000px;width:300px;height:250px;visibility:visible;overflow:hidden;}

Pentru pasionaţii de modding, Crysis include pe DVD-ul de instalare şi versiunea 2.0 a editorului Sandbox, care de altfel şi-a arătat „muşchii” odată cu lansarea demo-ului single-player. Editorul le-a permis fanilor talentaţi să modifice o mulţime de aspecte ale demo-ului, demonstrând că promisiunile designerilor de a pune la dispoziţia comunităţii unelte extrem de puternice pentru modificarea jocului nu au fost doar vorbe în vânt. Astfel, Sandbox 2 include toate opţiunile de care un modder pus pe fapte mari ar avea nevoie, de la trigger-uri, controlul norilor şi rutine pentru AI până la poziţionarea camerei sau efectelor de sunet.
Un element care îţi va uşura foarte mult munca este posibilitatea de a vedea pe loc schimbările aduse nivelului la care lucrezi folosind Game mode-ul din cadrul editorului. Astfel, poţi să pui un copac pe hartă, activezi Game mode, te plimbi pe lângă el şi dacă nu îţi place cum este poziţionat, apeşi Esc, îl muţi doi metri mai la stânga, după care îţi vezi mai departe de treabă. Sau la fel de bine poţi să testezi dificultatea unei anumite porţiuni din nivel, să vezi dacă plasarea inamicilor este optimă, dacă trigger-urile se declanşează corect sau dacă ai exagerat sau nu cu cantitatea de muniţie pe care ai lăsat-o prin zonă.
Această uşurinţă de folosire, cumulată cu flexibilitatea engine-ului, va duce cu siguranţă la apariţia unor mod-uri cel puţin interesante, a unor noi misiuni sau, de ce nu, chiar a unor campanii care să continue povestea din single-player. Nu e nevoie decât de timp, pricepere şi voinţă (un punct bun de plecare pentru cei doresc să intre în lumea modding-ului este site-ul Crymod). De altfel, bazele pentru câteva conversii totale au fost deja puse, dar personal aştept cu nerăbdare ca un alt producător să folosească engine-ul pentru un gen complet diferit, cum ar fi RPG-urile (idee nu foarte exagerată, ţinând cont că Electronic Arts a achiziţionat de curând BioWare / Pandemic).

Trăgând linie, din punct de vedere grafic Crysis este fără discuţie cel mai impresionant titlu la ora actuală, concurenţa neavând ce face momentan decât să se uite lung şi să ofteze. Remarcabil este că jocul va fi la fel de impresionant şi peste ceva timp, când hardware-ul va permite într-un final rularea la rezoluţii mai mari cu anti-aliasing activat. Este de asemenea clar că producătorii s-au concentrat şi asupra gameplay-ului, nepunând bază doar pe tehnologie. Rezultatul este un FPS bun, care însă este sabotat de o poveste fumată şi de mici probleme din cauza cărora devii mai detaşat, asemenea unui doctor la o autopsie, având un interes educativ, dar mai puţină implicare emoţională.
Din fericire, Crytek vor avea şansa să repare punctele slabe ale gameplay-ului, deoarece Crysis este doar primul titlu dintr-o trilogie. Iar acum că tehnologia deja există, nu mai rămâne decât ca designerii şi scenariştii să se apuce bine de tot de treabă.

To Forever (Moonbeam Remix) - Rachael Starr

Dupa ce m`am interesat pe forumuri si diferite site`uri am gasit mai multe topuri cu jocuri facute de utilizatorii de PlayStation 2

M`am gandit sa le pun pe toate pentru a va face o idee.

Top 1

4 Seria Final Fantasy (FF8 cel mai bun pentru mine) R
3Rogue Galaxy
2 Seria .Hack.GU.
1 God of War 1&2

Top 2

• TEKKEN 5
• Devil May Cry 3
• Gran Turismo 4
• Test Drive Unlimited
• Metal Gear Solid 3
• GTA Vice City

Top 3

Shadow of COLOSSUS
-Xenosaga 3 - Also Sprach Zara
-Star OCEAN - Till the end of time
-SONIC Heroes

Top 4

1.Ghosthunter(horror)
2.God of war 1&2
3.Devil may cry 3 special edition
4.Test drive unlimited
5.NFS Most Wanted

Top Game Spot—All time

1. Tony Hawk Pro Skater 3
2. GTA: San Andreas
3. GTA: Vice City
4. NFL 2k3
5. MGS 2
6. Gran Turismo 4

Segmentul consolelor de jocuri a inregistrat un trend ascendent in ultimii ani pe fondul cresterii interesului pasionatilor de gaming pentru aceste produse, dar si al ofertei tot mai variate de astfel de produse pe piata din Romania, desi aceasta piata este intr-o faza incipienta.

In topul preferintelor a fost si a ramas Play Station 2, fiind cea mai vanduta consola in 2006 si in 2007 pana la momentul actual. Pentru anul 2007, odata cu lansarea PlayStation 3, ultima generatie de console de gaming, Flamingo International estimase ca o sa vanda aproximativ 1.000 de unitati. La doar doua luni de la momentul lansarii, magazinele Flamingo, Flanco si Flanco World raportasera deja 400 de console vandute, un volum care depaseste estimarile retailerului pentru 2007, a declarat compania pentru Curierul National. Altex a declarat ca vanzarile inregistrate pana in luna septembrie sunt de 3 ori mai mari fata de anul trecut si se asteapta in continuare la cresteri pentru acest produs, desi in magazine sunt deja disponibile consolele de generatia a 3-a Play Station 3, Nintendo Wii si Xbox360.
Acest segment de piata a inregistrat o crestere importanta mai ales datorita eliminarii taxelor vamale din ianuarie 2007, dar si reducerilor preturilor la jocurile pentru console.

In prezent, cota Flamingo International pe aceasta piata a consolelor de jocuri este de 20%, a declarat compania, si isi propun sa creasca aceasta cota prin comercializarea celor mai performante console de jocuri lansate la nivel international. Altex estimeaza ca piata de console si de accesorii in Romania atinge 8 milioane euro, iar lantul de magazine detine o cota de piata de aproximativ 25%, fiind lider de piata.

Ofertele pe acest segment stimuleaza vanzarile

La Media Galaxy, Play Station 3 a inregistrat luna trecuta o crestere a vanzarilor de 150% fata de lunile precedente datorita pachetului promotional: Consola + 2 controllere + 2 jocuri la pretul de 1899 lei (in conditiile in care pretul unei console este de 1999 lei).

Este natural ca lansarea unei versiuni mai noi de jocuri sa genereze o usoara scadere a vanzarilor pentru versiunile mai vechi. Aceasta situatie s-a intamplat si in cazul Playstation 3 care a adus utilizatorilor de jocuri o versiune net imbunatatita comparativ cu versiunile anterioare, fapt ce a generat o scadere a preturilor cu 20% pentru PlayStation 2.

In prezent, Flamingo inregistreaza un numar semnificativ de solicitari pentru consolele PlayStation, dar totodata se observa si o tendinta de crestere a interesului pentru consolele portabile. Acestea din urma ofera avantajul flexibilitatii si al mobilitatii, fiind preferate in special de persoanele active, cu un stil de viata mai dinamic. Consola PlayStation Portable ofera utilizatorilor libertatea de a rula jocuri 3D cu o rezolutie video de inalta calitate, sa vizioneze filme si poze, sa asculte muzica si sa se conecteze wireless, in orice moment. Consola PSP are un ecran LCD-TFT de 4,3″ (in format 16:9), reda 16.77 milioane de culori la o rezolutie de 480*272, oferind astfel imagini deosebite. PSP foloseste ca mediu de stocare cel mai nou disc (UMD - Universal Media Disc) de capacitate 1.8GB.

Piata este mica, dar in curs de dezvoltare

Clientii din Romania nu au manifestat acelasi entuziasm ca aceia din Europa sau Statele Unite ale Americii fata de aceasta categorie de produse, dar se observa o schimbare a comportamentului lor. Daca in tarile occidentale vanzarea de jocuri pentru console reprezinta 70-75% din total jocuri, iar cele pentru PC doar 25-30%, la noi vanzarile de console reprezinta 40-45%, in crestere fata de anii trecuti, cand reprezentau 20-25% din totalul vanzarilor de jocuri, a declarat compania Altex. Printre avantajele oferite de console fata de PC-uri se regaseste timpul scurt de pornire pe care-l ofera o consola fata de un calculator. Un alt avantaj este durata de viata a unei console. Orice joc de PS2 ruleaza pe consola PS2, pe cand un joc nou de PC prin cerintele impuse este posibil sa nu poata rula pe orice PC. Altex estimeaza ca piata de jocuri din acest an va atinge aproximativ 10 milioane de euro (jocuri pentru PC si pentru console).

Pirateria atinge si consolele de jocuri

Variantele piratate ale jocurilor, ale filmelor sau chiar ale programelor software detin o cota semnificativa din totalul celor utilizate de clienti. Cu toate acestea, nu se poate estima care este valoarea pietei de versiuni piratate, tocmai fiindca nu se poate stabili cu exactitate numarul de unitati piratate vandute. Flamingo este de parere insa ca acest fenomen va disparea in perioada viitoare, pe masura ce preturile pentru versiunile originale vor scadea si pe masura ce utilizatorii vor constientiza beneficiile pe care le ofera programele sau jocurile originale. La nivelul producatorilor, problema nu se pune neaparat in termeni de pierderi financiare, ci mai ales in termeni de imagine. Companiile totusi nu se simt amenintate de produsele piratate venite de pe piata asiatica si considera ca acest lucru nu va afecta vanzarile de jocuri originale.

PlayStation 2 este o consolă de jocuri ‘ pe 128 biţi, lansată de Sony în 2000. Sistemul a urmat PlayStation şi a fost a doua consolă de jocuri al lui Sony. Cu toate că n-a fost prima consolă pe 128 biţi (acest titlu aparţine Sega Dremcast, lansat în 199 şi în ciuda faptului că adversarii GameCube, Xbox şi Xbox 360 au sosit ulterior, PlayStation 2 a reuşit să vândă mai mult decât primul PlayStation. În total, peste 106.000.000 de console au fost distribuite.
Sistemul va fi urmat de PlayStation 3 în noiembrie, 2006.

Fabricant—Sony Computer Entertainment
Tip—Consolă de jocuri
Generaţie—A şasea generaţie
Disponibil—de la data de JPN 4 Martie, 2000
USA—26 Octombrie, 2000
EUR—24 Noiembrie, 2000
NZ—30 Noiembrie, 2000
CPU—128-biţi “Emotion Engine” la viteza de 294 MHz
GPU—”Graphics Synthesizer” la viteza de 147 MHz
Unităţi—Media DVD, CD
Stocare sistem—Memory Card
Controller input—DualShock
Conectivitate placă—Ethernet/Modem
Servicii online—Central Station
Unităţi vândute Global: 115.36 milioane de unităţi până la data de 31 Decembrie 2006.[1]
SUA: 37.1 million,[2]
la data de 31 Decembrie, 2006.
Cel mai bine vândut joc—Super Mario World
Predecesor—NES
Succesor—Nintendo 64

RECLAMA??

Reclama iar?
Nu…Nu este adevarat.Este doar o incercare idioata de am pune blogul pe diferite topuri dar nu,nu am reusit.

Aici este o lista cu 100 de jocuri pentru PS2 de la cele mai vechi la cele mai noi.

Numele melodiei din video este “Halcyon and On and On” -Orbital

Lista cu jocuri este aici : The Adventures of Cookie & Cream
Alien Hominid
Amplitude
Area 51
Baldur’s Gate: Dark Alliance
Battlefield 2: Modern Combat
Bombastic
The Bouncer
Call of Duty: Finest Hour
Capcom vs. SNK 2: Mark of the Millennium 2001
Castlevania: Lament of Innocence
Cold Winter
Contra: Shattered Soldier
Crimson Sea 2
Dead or Alive 2: Hardcore
Deus Ex: The Conspiracy
Devil May Cry
Disgaea: Hour of Darkness
Downhill Domination
Dynasty Warriors 3
Final Fantasy X
Freedom Fighters
Frequency
Front Mission 4
Goblin Commander: Unleash The Horde
God of War
Gradius III and IV (Gradius III shown)
Gradius V
Gran Turismo 3 A-spec
Grand Theft Auto III
Grandia II
Guilty Gear X2
Gungrave
Gungriffon Blaze
Haven: Call of the King
ICO
Jak II
Kengo: Master of Bushido
Kessen
Killzone
Kingdom Hearts
Klonoa 2: Lunatea’s Veil
KOF: Maximum Impact
Legaia 2: Duel Saga
Mad Maestro
The Mark of Kri
Maximo: Ghosts to Glory
Medal of Honor: Frontline
Mega Man Anniversary Collection (Mega Man 1 shown)
Metal Gear Solid 2: Sons of Liberty
Metal Gear Solid 3: Subsistence
Midnight Club: Street Racing
Mister Mosquito
Mojo!
Monster Rancher 3
Mortal Kombat: Deadly Alliance
Mortal Kombat: Shaolin Monks
Onimusha 3: Demon Siege
Phantom Brave
Primal
Project Eden
Project: Snowblind
R-Type Final
Ratchet & Clank
Red Faction
Rez
Rise of the Kasai
Robot Alchemical Drive
Romance of the Three Kingdoms VIII
Rumble Racing
Rygar: The Legendary Adventure
Second Sight
Seek and Destroy
Serious Sam: Next Encounter
Shadow Man: 2econd Coming
Shadow of the Colossus
Silpheed: The Lost Planet
Sky Gunner
S.L.A.I. -Steel Lancer Arena International-
SOCOM II: U.S. Navy SEALs
Soul Reaver 2: Legacy of Kain
Soulcalibur II
Space Channel 5: Special Edition
Spartan: Total Warrior
Splashdown
SSX
Star Wars Battlefront
Suikoden III
Summoner 2
Tekken Tag Tournament
TimeSplitters
Tokyo Xtreme Racer: Zero
Tribes: Aerial Assault
Twisted Metal: Black
Virtua Fighter 4
Way of the Samurai
X-Men Legends
XIII
Yakuza
Zone of the Enders

Aberatie pe post de intro

Dupa primele 5 minute de jucat Morrowind mi-ar fi trebuit vreo doua palme sanatoase pentru a fi adus inapoi la realitate. Plus niste super glue pentru o reatasare de mandibula dupa atatea “Aaaaaa”, “Uuuuuu”, “Wow” si “Ba, esti copac” scoase din super entuziasmata-mi persoana. Palme insa nu am primit, super glue nu mi-a adus nimeni, asa ca, momentan cel putin, sunt suspendat undeva intre lustra din sufragerie si cablul de retea incercand de zor sa imi aduc aminte cand am mancat ultima oara. Dar cum trebuie sa scriu ceva cat de cat coerent, voi incerca sa aterizez undeva printre sticlele de Cola goale, imprastiate uniform in jurul biroului si sa incep. Cu ce ?. Pai cu inceputul, binenteles.

Putina istorie

Cum ii sade bine oricarui RPG, istoria pe care se bazeaza scenariul din Morrowind a fost pusa la punct atat in Dagerfall, (gloriosul predecesor al jocului analizat acum) cat si in Arena, ambele facand parte din trilogia Elder Scrolls. Povestea este foarte lunga si foarte frumoasa, insa as umple vreo 3 topuri de coli A4 daca m-as apuca sa vi-o povestesc acum. Va voi spune doar ca Dagerfall este inca considerat de multi drept cel mai bun RPG facut vreodata, nedepasit din punct de vedere al vastitatii si al complexitatii de nici un alt joc creat pana in momentul de fata.

Jocul era atat de vast (peste 16.000 de locatii diferite de vizitat) incat numai ideea ca il poti termina in mai putin de 6 luni parea stupida. Cu un astfel de “varf de munte” de escaladat, meseriasii de la Bethesda Softworks s-au pus pe treaba si, dupa un numar marisor de ani, a aparut Morrowind, un joc cum de mult nu am mai vazut.

Tehnicul

Cuvantul de ordine in Morrowind este “libertate”. Ai la dispozitie o insula imensa de explorat, o gramada de locatii de vizitat (peste 300), cateva mii de NPC-uri, o varietate debusolanta de skilluri, perkuri si clase de ales in momentul crearii personajului, tone de vraji, arme, combinatii intre ele, questuri cat cuprinde si…..si multe altele. Tocmai din acest punct de vedere, este destul de greu sa realizezi un review care sa acopere exaustiv toate aspectele si chichitele acestui exceptional joc.

In cele peste 180 de ore de joc puse in raboj pana acum am incercat sa experimentez cat mai multe “abordari” ale lumii ce mi s-a pus in fata, deci am pretentia ca mi-am facut cat de cat temele inainte de a ma apuca de acest text. Daca tu, cititorule, ai gasit ceva ce mie mi-a scapat, ceva care ar fi influentat in bine (sau in rau) nota finala a acestui joc, iertare.

Bun, acestea fiind spuse, sa disecam.
Te-ai nascut sub un anume semn astral, nu ai nume, si te trezesti pe o corabie de puscariasi ce tocmai acosteaza in micul port Seyda Neen, in sud-vestul Morrowind-ului. Un gardian intr-o armura impresionanta te informeaza ca esti liber si, dupa originalul segment dedicat crearii personajului, aventura poate incepe. Dupa alegerea numelui si a rasei (ai 10 rase la dispozitie, fiecare cu plusurile si minusurile ei), te trezesti intr-o incapere, fata in fata cu un mosneag care, sub pretextul completarii dosarului personal, iti tranteste in fata o fereastra dedicata skillurilor tocmai buna sa te bage in ceata daca nu ai mai jucat vreo parte a seriei. Exista trei modalitati de completare a formularului.

Prima dintre ele este mai mult sau mai putin automata, personajul fiind creat de calculator in urma unei serii de intrebari destul de incalcite. Daca va aduceti aminte, sistemul este similar cu cel din Jagged Alliance 2. Impreuna cu cea de-a doua varianta, asemanatoare cu prima, insa mai putin rigida din punct de vedere al alegerilor ce pot fi facute, partea automata de creare a personajului ia sfarsit. Desi sistemul este interesant, rezultatul final nu se compara cu ce poti obtine cu a treia varianta, unde poti completa “formularul” cum te taie capul. Sistemul clasic de clase de pesonaje, unde stiai din start cam ce trebuie pus si unde pentru a obtine un fighter bazat, sau un mag devastator este complet dat peste cap aici. Astfel, desi ca orientare generala ai dori sa scoti un fighter, poti aloca lejer si un skill de lockpick sau speechcraft personajului, precum si ceva cunostinte magice, dezvoltarea ulterioara a alter-ego-ului evoluand in consecinta. Skillurile avanseaza cu cat sunt folosite mai mult. Cu cat folosesti mai mult sabiile in joc, cu atat iti va evolua skillul de long blade sau, in aceeasi masura, in functie de cate cufere si usi vei descuia, skillul de lockpicking va ajunge si el, incet incet, aproape de valoarea maxima, si anume 100. In momentul in care un skill ajunge la aceasta cifra de 100, esti informat ca ai evoluat cu un punct, punct adaugat la dezvoltarea generala a personajului.

Cand vei fi dezvoltat un numar de 10 skilluri (nu conteaza care, poate fi unul singur de mai multe ori), te vei trezi cu fereastra de level up in fata. Doar aici poti aloca puncte la clasicele Strength, dexterity sau intelligence, valoarea lor intitiala fiind determintata de ce skilluri ai ales la inceputul jocului. Alegerea skillurilor este importanta.

Astfel, alegerea “athletics” la capitolul major skills te va ajuta enorm, dat fiind ca mai tot jocul alergi dintr-un colt intr-altul al hartii. Cu cat avansezi mai repede in skilluri, cu atat vei obtine level up-ul mai devreme. Sistemul este un pic “diferit”, insa este usor de invatat si, dupa cateva incercari, eventualele confuzii vor disparea. La final, iti poti alege si “zodia”, care iti ofera diferite plusuri la anumite stats-uri.

Revenind, incepi jocul pe o corabie. Ei bine, in momentul in care am deshis bocaportul si am iesit pe punte, am ramas cu gura cascata. Grafica acestui joc este uimitoare, ca sa folosesc un eufemism. Este foarte greu de explicat, insa sentimentul transpunerii intr-o alta lume, virtuala din pacate, este atat de real aici incat iti da fiori. Totul arata incredibil de bine. Apa (pentru norocosii care poseda o placa video ce suporta pixel-shadere) este mai reala ca in realitate. Cerul, impreuna cu norii care se misca in timp real, obtureaza soarele si proiecteaza umbre pe pamant in acelasi timp real este uimitor. Atentia pentru detaliu te lasa cu gura cascata efectiv. Totul este curb, ingrijit si incantator. Adio oraselor alcatuite din linii drepte, unde casele erau niste patrate (mai mult sau mai putin) cu un acoperis cat se poate de triunghiular.

In Morrowind, totul este perfect natural, potrivit si integrat in peisaj. Cu cat avansezi mai mult in joc, cu atat ai mai multe motive de a ramane cu gura cascata.

M-am trezit de multe ori holbandu-ma minute intregi la peisaj; exista zone special gandite (zic eu) sa te impresioneze, de dai in balbaiala incercand sa explici unui prieten care zambeste compatimitor cum arata un rasarit de soare in Sadrith Mora, sau cat de bestiale sunt furtunile de nisip din Ald Ruhn. Sau cum bajbaiam printr-o ceata sa o tai cu cutitul incercand sa gasesc un templu ascuns in spatele unor copaci, templu al carui design interior de lasa fara rasuflare… Mai mult decat atat, producatorii au incorporat in joc o gramada de detalii care de cele mai multe ori nu le observi, nu pentru ca nu sunt evidente, ci pentru ca nici intr-o mie de ani nu ti-ar fi trecut prin cap ca ai putea gasi asa ceva intr-un joc. Va spuneam mai sus ca iti poti alege zodia. Am ramas perplex cand am observat ca zodiile (desenate foarte frumos in tabelele de creare ale personajului) sunt prezente pe cer in toata splendoarea lor. Nebunie curata, ce sanse ai sa vezi asa ceva (si eu am aflat de pe un alt forum acest “mic detaliu”), in conditiile in care nici nu te uiti atat de atent in sus, iar cerul este mai tot timpul “circulat” de nori ?. Ca sa nu mai zic de cele doua luni… Exista evident si un ciclu noapte zi, realizat magistral. Rolul nu este doar estetic, tasta cu care iti odihnesti personajul fiind folosita de nenumarate ori in joc.

Grafica din Morrowind a fost creata “de mana”, fara a se folosi automatisme, asezari tip si formule aleatoare de plasare a diferitelor obiecte in peisaj. Acest lucru se simte, si nu exista particica a jocului care sa nu reprezinta o mica opera de arta virtuala, tocmai buna de pus intr-un screenshot. As vrea sa vad cine va mai avea curajul sa spuna ca grafica nu conteaza intr-un RPG dupa ce a jucat Morrowind. Sunetul este de asemenea excelent. Beneficiind de toate avantajele tehnologiei actuale, imersiunea in joc este perfecta. Din pacate, sunetul este deosebit de pretentios, caci iata, am gasit in sfarsit un joc care sa nu se inteleaga de nici o culoare cu placile de sunet incorporate, gen AC 97 sau C-Media. Ghinionul posesorilor. Muzica, compusa de Jeremy Soule, este fara indoiala incantatoare, potrivindu-se perfect in atmosfera, reusind chiar sa iti dea fiori din cand in cand. Piesele sunt destul de putine la numar, insa calitatea lor compenseaza pe deplin acest mic minus.
Festivalul grafico-sonor descris mai sus necesita insa un calculator nu puternic, ci foarte puternic.

Nu stiu cata lume a primit cadou de la NASA vreun uber-mega-kick ass-PC necesar rularii decente a Morrowindului insa, va asigur ca fara 2 ghz in procesor si ceva peste Geforce 3 (da, PESTE), jocul nu va fi fluid 100%. Ca sa nu mai zic de cei 512 mega de ram si placa de sunet cu ceva 3D in ea. Pe langa cerintele monstruoase de sistem, Morrowind mai este cadorisit si cu niste mici bube de fabricatie ce il fac sa ruleze mai prost decat ar trebui, asta in situatiile in care nu crapa direct in desktop. Problema majora a crashurilor vine, se pare, de la placile de sunet mai slabe, pentru care Morrowind nu a fost optimizat mai deloc. Cat despre degradarile de perfomanta absolut jenante, vina o poarta mai multi factori, dintre care nu voi mentiona decat sistemul de protectie al cd-ului, si anume minunatul SafeDisc. Este efectiv hilar sa citesti posturi pe varii forumuri ale unor diversi indivizi care urla ca jocul merge la 15 frameuri pe secunda, in conditiile in care oamenii au scris in semnatura P4 la 2Ghz, Geforce 4 Ti 4600 si 512 mega DDRam….

Din fericire, jocul este scalabil. De baza este bara ce seteaza “field of view-ul”. Mai pe romaneste, pui bara la jumatate, vezi jumatate din peisaj, mai scoti si umbrele si accelerarea audio si jocul devine in sfarsit semi jucabil, chiar si pe calculatorare mai slabe, cum ar fi al meu. Din fericire insa, jocul este atat de minunat, incat nu simti amaraciunea celor 15 frameuri pe secunda.

Gameplay

Aici problema se incurca. Ma voi referi pe cat voi putea la anumite aspecte ale jocului universal valabile indiferent de personajul creat si de alegerile facute de jucator, plus varii constatari facute cu cele 4 personaje cu care am jucat pana acum. Repet, jocul este mult prea vast pentru a fi acoperit exaustiv, deci exista toate sansele sa imi fi scapat cate ceva.

Perspectiva prin care privesti lumea ce te inconjoara este 1st person. Tadam !. Iata de ce framerate-ul este atat de important. Una este sa sa vezi personajul de sus si sa observi din timp ce se intampla, alta este insa situatia cand o intoarcere rapida la 180 de grade insotita de un sprint rapid pentru a scapa de cine stie ce monstrulec nervos este necesara, dar aproape imposibila din cauza sacadarii continue a jocului. Poti comuta perspectiva si in spatele personajului (Ultima 9 style) insa, spre deosebire de capodopera lui Lord British, third personul din Morrowind nu este prea grozav. In plus, animatiile un pic rigide ale personajelor sunt destul de iritante.

Pana acum, singura utilitate a acestei perpective este de a admira vreun set de armura proaspat achizitionat.

Interfata este realizata in stilul windowsian, cu ferestre aranjabile. Ai la dispozitie o fereastra cu statsurile personajului, una pentru inventar, insotita de clasicul paper doll si inca una pentru harta.

Toate trei sunt accesibile printr-un simplu right click si destul de simplu de utilizat. Singura problema apare in momentul in care in inventar se aduna prea multe artefacte si cautarea unuia singur devine dificila, desi exista optiuni de sortare a acestora in functie de categoria de care apartin. In ecranul principal de joc nu iti apar decat 3 mici barute, discret realizate, fiecare simbolizand sanatatea, mana si stamina personajului, plus alte cateva mici simboluri ce iti arata vraja selectata, eventualele bonusuri acumulate sau cine stie ce boala sau vraja primita de la vreun inamic binevoitor.

Cafteala efectiva este chiar meseriasa, dupa parerea mea. Armele de tip melee (sabii, topoare, ciocane) au patru moduri de atac, fiecare cu avantajele si dezavantajele lor. De asemenea, fiecare arma face un damage diferit in functie de atacul selectat. In functie de cat de mult tii apasat butonul de atac, damageul va fi mai mare sau mai mic.

Arcurile sunt usor de folosit, nefiind nevoie de vreo precizare suplimentara. Sageata in arc, tinta, fire, si cam atat. Daca ratezi sau nu e alta problema. Un factor important in lupta este stamina. Stamina se consuma la efort, cum ar fi un sprint prelungit sau o cafteala ceva mai lunga. Cu cat bara de stamina este mai “low”, cu atat iti cresc sansele de a rata lovitura.

Magia. Varietatea vrajilor, potiunilor, scrollurilor si artefactelor magice din Morrowind este impresionanta. Mai mult de atat nu stiu ce sa va mai spun. Sunt ferm convins ca, pana acum, nu am reusit sa “vad” toate magiile prezente in joc, si chiar am depus ceva eforturi in acest sens. Absolut bestiala este ideea asamblarii vrajilor dupa cum vrei tu.

Daca te tine capatana (virtual vorbind, desigur) poti modifica (sau crea) o vraja dupa cum vrei tu. Ca un mic exemplu, se ia un scroll de heal si se modfica “puterea” acestuia. Cu cat magia este mai puternica, cu atat sansele de a o casta scad iar pretul se urca in tavan. Fanii Mama Omida vor fi si ei bucurosi caci, odata gasite ustensilele necesare (alambic, sprirtiera, 5 kilograme de cartofi si doua sticle de Cola goale) iti poti crea propriile potiuni, de regula mult mai bune decat ce gasesti prin magazine.

Pentru aceasta operatiune, pe langa instrumentele amintite mai devreme, va trebui sa culegi diverse plante, licheni sau alte minunatii din peisaj, sa le amesteci corect si sa vezi ce iese. Astfel, daca vei fi vreodata intrebat ce naiba faci cate 14, 15 ore in fata calculatorului, poti raspunde “culeg ciuperci, e vreo problema ?”. Iar cand producatorii au declarat ca “there are more mushrooms in this game than are weapons in other RPGs”, sa stiti ca nu au glumit.

Armele magice pot fi si ele modificate. Cu putin skill si ceva bani, iti poti face o sabie cu toate enchanturile posibile, sabie care odata folosita, despica tot. Procedeul este un pic mai complicat. Exista o vraja in joc, numita “soultrap”, cu care “prinzi” sufletele adversarilor doborati in lupta si le folosesti pentru diferite procedee magice, printre care si enchantul armelor.
Notiunea de “armura” din Morrowind deviaza un pic de la sensul clasic al termenului, prezent in majoritatea RPG-urilor de pe piata. Acest armor rating a generat confuzii in randul jucatorilor, unii dintre ei fiind chiar nedumeriti de norocul chior de a gasit vreo super armura foarte devreme in joc. Problema este ca degeaba gasesti super sapca originala de la mama ei cu armura 200 daca nu ai skillul de heavy armor suficient dezvoltat.

De unde si “neconcordanta” intre acel rating imens al armurii si valoarea efectiva a acesteia odata echipata pe personaj. Poti gasi astfel hoti, echipati in armuri usoare, cu un armor rating mult mai mare ca al tau, fighter bazat, cu full ebony armor pe tine, insa fara skillul corespunzator. In aceasi ordine de idei, este perfect posibil sa treci prin joc cu armor rating 0 caci, mag fiind, nu te echipezi decat cu haine normale (sunt o gramada de haine in purul sens al cuvantului in Morrowind) si niste eventuale robe magice care nu au nici o treaba cu protectia efectiva a personajului.
Dupa cum spuneam pe undeva, jocul este dotat cu un quest principal, foarte interesant, insa complet optional. Ca dovada, acest quest odata terminat, jocul nu ia sfarsit si iti poti continua aventura mai departe.

Practic, jocul nu este “terminabil”, in sensul filmului de final, credits si la revedere. Este recomandat astfel sa explorezi cat poti de mult inainte sa te apuci serios de questul principal caci, desi variatea este imensa iar numarul de questuri secundare posibile este urias, motivatia se pierde un pic odata cu “terminarea povestii”. Toate questurile, evenimentele majore si explicatiile primite in joc sunt stocate intr-un jurnal. Jurnalul asta este destul de greu de folosit, neexistand vreo modalitate de a gasi rapid informatia care te intereseaza. Astfel, trebuie cautata manual printre zecile de pagini adunate tocmai bucata care iti trebuie la momentul x. Exista i sortare a “topicurilor” in ordine alfabetica, insa nu functioneaza prea bine.

Ceva concluzii si editorul

Morrowind straluceste prin vastitatea lumii puse la dispozitie jucatorului. Te poti plimba numai pentru a admira peisajul, sau efectele meteorologice, sau traseul soarelui pe cer. Intotdeauna este ceva de vazut, si nu ai ocazia sa te plictisesti nicicum.

Poti fi cavalerul justitiar, sau poti fi intruchiparea raului (ca exemplu poti ajunge vampir, de unde jocul capata o turnura deosebit de sadica). Poti fi mag, sau poti fi luptator. Poti imbratisa umbrele, atacand numai pe la spate si jefuind fiecare casa intalnita in cale. Poti ajunge capetenia fiecarei factiuni majore din joc. Poti…. poti face absolut orice.

Este pentru prima oara cand o lume virtuala ajunge la un asemenea grad de complexitate, iar firul epic, personajele, grafica si sunetul se impletesc intr-o armonie desavarsita, distrugand fara drept de apel orice urma de concurenta in domeniu. Atentia pentru detaliu este aproape maniacala, aproape nimic din ceea ce faci neramanand fara consecinte. Lumea face misto de tine daca umbli dezbracat pe strada, garzile iti sar in ajutor cand ai probleme, poti intra la inchisoare, poti face contrabanda cu bauturi interzise si, la un moment dat, uiti ca te joci pe calculator si te apuci sa vorbesti de unul singur.

Conversatii de genul “pai bine ma, de ce nu ai luat bug-mobilul (niste gandaci uriasi ce fac legatura intre orase) pana in Vivec si dupa aia barca pana in Ebonheart ?. Pai am vrut sa explorez coltul ala de harta, stii tu care, ca am auzit niste zvonuri (exista si d-astea) referitoare la o carte folosita de magul Vasilica insusi, carte ce valoreaza peste 100.000 de golzi” ajung aproape normale. “Ai citit ba poeziile lui X ?. Nu, de unde dracu’ sa le citesc ?. Pai vezi ca le are un nobil din Ald’ Ruhn”.

Cata rabdare poti avea pentru a introduce carti, ce numara in total sute de pagini, intr-un joc ?. Cati oameni, procentual vorbind, stau sa le citeasca ?. Prea putini….
Aberatia poate continua, insa ma voi multumi sa mai amintesc doar de maria sa editorul, livrat si el cu jocul. Morrowind a fost realizat in totalitate cu acest editor, relativ incalcit, insa foarte folositor. Pe langa faptul ca poti modifica jocul in sine, prin adaugarea de locatii noi (iti poti face casa personala, de exemplu), arme sau armuri, fiecare parametru al jocului este modificabil, de ajungi sa te iei cu mainile de cap.
Nu ma indoiesc ca, in curand, vor aparea mod-uri suficient de valoroase pentru a putea fi jucate in paralel cu campania principala. Lipsa multiplayer-ului este suplinita aproape complet (daca mai era nevoie) de prezenta acestui editor.

Inainte de scor, dati-mi voie sa va amenint. Nu aveti voie sa ratati acest joc, indiferent de cerintele uriase de sistem. Foarte rar apar productii ca aceasta, menite sa revolutioneze lumea jocurilor intr-o asemenea masura. Pot spune cu mana pe inima ca Morrowind este cel mai bun RPG facut vreodata si, indiscutabil, printre cele mai valoroase jocuri singleplayer only prezente pe piata.

Score Description
98 Graphics
Nu ma voi aventura in declaratii de genul “cel mai aratos joc facut pana acum”, insa nici prea departe de acest calificativ nu este. Un incredibil spectacol vizual, beneficiind din plin de avantajele acceleratoarelor grafice de ultima generatie si, in acelasi timp, perfect din punct de vedere conceptual si stilistic.
95 Sound
Voci si efecte sonore bestiale, muzica iesita din comun. O adevarata delicatesa pe SB Live! sau altceva asemanator, o veritabila cacofonie omoratoare de fps-uri pe placi mai putin dotate.
98 Gameplay
Vrei nelinearitate, este. Nu o vrei, nici o problema, questul principal te asteapta. Poti face orice sau, in aceasi masura, te poti tine de drumul principal. Lupte antrenante, sistem de magie complex. Gameplay inovator si, in acelasi timp, clasic.
90 Resources
La modul cel mai serios, P4 2.0 Ghz sau AthlonXP echivalent, Geforce 4 sau Radeon 8500 pentru un joc perfect fluid intr-o rezolutie cat de cat decenta. Buguri destul de multe, posibile crashuri, blocari printre texturi si incetiniri inexplicabile ale jocului, indiferent de sistem. Puteti avea probleme, puteti avea noroc. Consider totusi ca, in afara de nesimtitele crashuri, numarul de buguri este chiar mic avand in vedere complexitatea jocului. Cerintele de sistem sunt justificabile, de unde si nota mare primita la aceasta categorie.

FINAL SCORE: 97

Va doresc tuturor un Paste fericit alaturi de familie si cei dragi!

Si acum… va urez in mai multe limbi…

• PLUSURI
• Douã moduri interesante în multiplayer
• Sistem de punctaj online bine venit dar totuşi limitat
• Un numãr mare de maşini disponibile
• Numãr mare de componente
• Introducerea maşinilor de tip muscle

• MINUSURI
• Poveste slabã
• Single-player gameplay mult prea repetitiv
• Performanţã a engine-ului slabã
• Voice-acting slab
• Autosculpt interesant dar limitat
• Oraşul destul de mic
• Nu existã ciclu zi/noapte şi nici efecte meteo

De-a lungul timpului, seria Need for Speed a trecut prin câteva etape importante. La început nu conta decât viteza, apoi a venit Porsche şi atenţia s-a îndreptat mai mult spre maşini şi plãcerea conducerii acestor bestii prin peisaje extraordinare. A urmat vânãtoarea cu poliţişti şi trecerea seriei în underground, totul culminând cu Most Wanted. Acum, mania tuning-ului pentru maşini i-a cuprins şi mai mult pe cei de la Electronic Arts aşa cã Need for Speed Carbon vine sã ne impresioneze cu sistemul sãu îmbunãtãţit de tuning - intitulat Autosculpt - şi câteva surprize în modul multiplayer.

Personal am impresia cã NFS Carbon combinã cele mai bune elemente din titlurile precedente ale seriei. Pentru început, avem acum şi maşini exotice sau prototipuri, pe care bineînţeles cã le putem îmbunãtãţi ca şi pe restul. Maşinile “muscle” sunt şi ele prezente în joc şi cu toate cã sunt mai dificil de condus sunt o prezenţã plãcutã. Astfel, avem trei clase de maşini cu care putem concura - muscle, exotic, tuner - fiecare cu 3 tier-uri şi o mulţime de bolizi din care putem alege. Apoi avem partea de tuning care a fost îmbunãtãţitã prin introducerea modului Autosculpt. O sã intru un pic mai târziu în detalii. Modul Career probabil cã va dezamãgi pe mulţi dintre voi, din cauza lungimii sale reduse şi a numãrului limitat de tipuri de curse, dar când ajungeţi în multiplayer veţi descoperi douã noi moduri de joc ce includ şi poliţia, aceasta fiind de fapt şi partea cea mai fun a jocului. Practic, nu voi analiza decât aceste trei elemente dupã care voi trage concluziile de rigoare.

Modul single-player. Parcã niciodatã n-a fost atât de scurt. Pentru început trebuie sã alegeţi unul dintre cele trei tipuri de maşini disponibile - tuner, exotic sau muscle. Existã şi un oraş, bineînţeles, împãrţit în patru zone, fiecare aparţinând unui anumit grup. Fiecare sector al oraşului este împãrţit la rândul sãu în zone pe care trebuie sã le cuceriţi concurând împotriva celor care controleazã zona respectivã. Aceste zone au trei curse, fiecare cursã reprezentând un mod diferit de joc, iar dupã ce câştigaţi douã dintre ele, zonã respectivã va intra sub controlul vostru. Dupã ce cuceriţi toate aceste zone veţi avea acces la o cursã împotriva boss-ului din sectorul respectiv. Dupã ce câştigaţi şi aceastã cursã, veţi controla întreg sectorul. Aţi ameţit? Eu da.

Foarte interesant însã este faptul cã puteţi participa la aceste curse direct din World Map, indiferent de zona în care se desfãşoarã, aşa cã puteţi alege singuri ordinea în care sã vã înfruntaţi adversarii. Important de reţinut este cã trebuie sã controlaţi cât mai multe zone pentru a avea acces la cât mai multe pãrţi pentru maşina voastrã, asta pentru cã fiecare cursã câştigatã vã va debloca câte ceva. Aşadar, fiţi atenţi la mesajele de pe ecran. Povestea principalã nu e cine ştie ce, dar în comparaţie cu cea din Most Wanted, e o operã de artã. Acum veţi vedea mult mai multe cut-scene-uri, deşi majoritatea vã vor încuraja sã vã întoarceţi la mãmica, sã abandonaţi, sã vã lãsaţi de curse şi aşa mai departe. De altfel, exceptându-l pe Darius, restul actorilor sunt sub medie, aşa cã nu are rost sã urmãriţi povestea jocului. Tot ce conteazã e sã controlaţi tot oraşul şi sã deblocaţi cât mai multe maşini şi componente pentru ele.

Tuning-ul şi componentele. Aici lucrurile devin mai interesante. Sau cel puţin aşa am crezut la început. Deblocarea noilor componente şi modificarea lor cu ajutorul funcţiei Autosculpt este obiectivul principal, însã veţi descoperi destul de curând cã acest aspect este influenţat uneori de membrii echipei voastre. Acesta este un alt element nou adus seriei, ideea fiind cã veţi avea o echipã pe parcursul jocului, însã doar câte unul dintre membri este activ şi poate participa la curse alãturi de voi. La început, chiar te bucuri sã îi ai pe lângã tine, dar foarte curând vei realiza cã AI-ul lor e de toatã jena, astfel încât ei mai mult te vor încurca decât ajuta. Practic ei se împart în trei categorii: blocker, drafter şi scout. Blockerii vor încetini o maşinã desemnatã de tine, drafterii te vor ajuta sã prinzi vitezã, iar un scout îţi va arãta toate scurtãturile. Acum, situaţia în realitate e urmãtoarea. Dacã eşti mereu numãrul unu nu ai nevoie de blocker şi, bineînţeles, nici de drafter, iar dacã ai mai facut câteva curse prin zona respectivã şi ai şi ochiul ager, nu ai nevoie nici de scout. Cu alte cuvinte, ai o echipã de care nu ai nevoie. Dacã ai deblocat componentele respectivului tier şi ţi-ai îmbunătăţit maşina la maximum şi dacã ai şi o idee cât de cât despre funcţionarea NOS-ului, atunci te duci ca glonţul în faţa celorlalţi.

Din nefericire tot vei avea nevoie de anumiţi membri ai echipei pentru cã ei vor debloca posibilitatea de tuna anumite pãrţi ale maşinii folosind Autosculpt. Sunã interesant, dar când realizezi cã tot ce faci e sã tragi de slidere în stânga şi în dreapta, îţi cam piere cheful. Mi-ar fi plãcut sã vãd acea componentã în 3D, sã o modific eu cum vreau, sã o pun pe maşinã şi apoi sã o mai tunez un pic. În forma sa curentã, Autosculpt este un joc de copii care, cel puţin pe mine, nu m-a impresionat deloc. Nici pe partea de tuning vizual lucrurile nu stau prea bine, multe dintre vyniluri fiind de fapt nişte imagini mãrite în aşa hal încât uneori li se vãd pixelii. Mi-aş dori nişte vinyluri la o rezoluţie mai mare şi ceva mai sofisticate din punt de vedere al compoziţiei. Pe de altã parte existã un numãr destul de mare de tipuri de vopsea de la mată sau metalicã la gloss şi cromată.

Multiplayer. Douã noi moduri sunt acum disponibile exclusiv în multiplayer şi dintr-un anumit punct de vedere chiar îmi evocã amintiri plãcute. Pursuit Knockout şi Tag Knockout îi includ şi pe poliţişti care îi vâneazã pe raceri dupã câteva reguli bine stabilite. În timpul lui Pursuit Knockout toţi participanţii la cursã încep ca raceri, însã dupã primul tur, cel din urmã devine poliţist şi tot aşa pânã când rãmâne un singur racer. Cei care devin poliţişti primesc puncte dacã îl opresc pe racer. Celãlalt mod începe cu un singur racer, în timp ce restul sunt poliţişti. Obiectivul este sã te transformi din poliţist în racer şi sã stai aşa cât mai mult timp. Pe lângã acestea existã şi clasicele moduri circuit, sprint şi speedtrap din single-player, însã cantitatea de fun nu se poate compara cu cele douã moduri knockout.

Nu existã drift în multiplayer, cu toate cã o cursã prin canion ar fi fost posibilã. O noutate este sistemul de puncte pe care le obţii jucând online, denumit OXP - Online Experience. Nu vei ştii niciodatã câtã experienţã ai câştigat în urma unei curse, însã vei fi înştiinţat când vei trece de la un nivel la altul, moment în care vei debloca câte un vynil sau de ce nu, o maşinã. În forma sa actualã practic nu ai nici un fel de control asupra acestui sistem, iar acest lucru este destul de frustrant. Practic, tot ce ar merita jucat ar fi cele douã moduri multiplayer, însã oricât de fascinante vi s-ar pãrea şi ele la început, tot le veţi abandona dupã un timp.

Din punct de vedere vizual, nu ştiu dacã acest joc ar putea impresiona pe cineva. Funcţia de post processing adaugã o tentã albãstruie imaginii şi luând în considerare faptul cã toate cursele sunt noaptea, nu prea veţi vedea multe umbre sau iluminãri complexe. Din acest motiv nu este nevoie nici de texturi la rezoluţie mare, însã cu toate acestea performanţa jocului lasã de dorit. Am fost forţat sã rulez jocul în 1024×768 cu anti-aliasing, asta din cauzã cã jocul din nou nu suportã moduri widescreen. Personal cred cã EA poartã o cruciadã împotriva modurilor widescreen pe PC. Mi-aş dori sã îşi schimbe pãrerea, însã având în vedere faptul cã nici Battlefield 2142 nu suportã widescreen, îmi este greu sã cred cã aşa ceva se va întâmpla foarte curând. Pe o placã video Nvidia 7900GT jocul merge ca uns în rezoluţia mai sus menţionatã, însã verificând numãrul de cadre am vãzut cã rareori trece de 50. Coloana sonorã nu mai este la înãlţimea celor precedente, melodiile fiind doar de umpluturã, ceva care sã îţi satisfacã nevoia de ritm.

NFS Carbon este un joc mediocru, cu posibilitãţi limitate şi rejucabilitate redusã. Cu siguranţã nu este ceea ce mi-aş fi dorit de la un joc aparţinând unei serii atât de cunoscute. Uneori este pur şi simplu copilãresc, iar alteori nu se ridicã la dimensiunile hype-ului creat în jurul sãu. Singurele momente cu adevãrat interesante sunt în multiplayer, dar cum nu sunt decât douã moduri ce meritã jucate, nu prea renteazã sã cumpãraţi jocul numai pentru ele.

Dacã nu eşti un mare fan al seriei, atunci ar fi mai bine sã spui pas şi sã te îndrepţi cãtre altceva. Dacã ai chef